Atunci când lucrăm cu copiii, un obiectiv esențial este dezvoltarea vorbirii funcționale – acea comunicare reală, care apare din dorința de a cere, de a comenta sau de a interacționa. Nu ne dorim doar ca un copil să repete cuvinte sau să eticheteze obiecte, ci să folosească limbajul ca să exprime ce vrea, ce simte sau ce observă.
Mulți copii învață propoziții „model” precum „vreau apă” sau „vreau ciocolată”, dar dacă acestea sunt singurele pe care le folosesc, fără să le adapteze sau să le extindă, vorbim despre un limbaj rigid, nu despre comunicare reală.
Vorbitul funcțional înseamnă mai mult decât a rosti câteva cuvinte corecte. Înseamnă ca un copil să poată folosi limbajul în mod firesc, adaptându-l la situație: să ceară ceva ce își dorește, să atragă atenția asupra a ceva interesant, să refuze atunci când nu vrea ceva sau să comenteze spontan în interacțiune cu ceilalți. Este limbajul care apare din inițiativă, nu doar ca răspuns repetitiv, și care are scop și sens în viața de zi cu zi.
De aceea, în terapie lucrăm prin joc, prin contexte reale, nu doar la masă cu aceleași materiale și aceleași cerințe.
Ne dorim copii care înțeleg ce spun, știu de ce spun și pot folosi limbajul în mod firesc, cu sens. 
